Primarii, liber la împrumuturi pentru finalizarea proiectelor. Marcel Boloș: ”Deblocăm cereri de rambursare în valoare de peste 15 miliarde de lei”

Guvernul a luat, în ședința de joi, o serie de măsuri pentru protejarea investițiilor cu bani europeni, a anunțat ministrul de Finanțe Marcel Boloș.
Primarii, liber la împrumuturi pentru finalizarea proiectelor
Oficialul a precizat că este vorba despre proiectele primarilor, dar și despre cele 110 creșe, cu fonduri din PNRR, iar măsurile au rolul ”să consolideze rolul primăriilor în dezvoltarea comunităților locale” .
”Construim cadrul legal necesar pentru contractarea de împrumuturi de către autoritățile publice locale, pentru a putea termina proiectele nefinalizate din perioada de programare 2014-2020.
Asta deoarece, în prezent, valoarea proiectelor nefinalizate este de aproximativ 600 milioane euro.

A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie

Construim cadrul legal pentru a permite primarilor să utilizeze prefinanțarea acordată pana la 31 decembrie 2023 de către autoritățile de management pentru implementarea proiectelor.
Este o altă formă de a-i ajuta pe primari să își finalizeze proiectele cu finanțare din fonduri europene” , a anunțat Marcel Boloș.
Guvernul a efectuat și o analiză a proiectelor din fonduri europene care au rămas fără sursă de finanțare și modificările de prețuri din contractele PNRR.
”Construim cadrul legal pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene care au rămas fără sursa de finanțare din perioada de programare precedentă.

FOTO ”Operă de artă”. A refuzat o ofertă uriașă și face ”cea mai frumoasă biserică din lume”, lângă București! Așa arată

Deblocăm cereri de rambursare în valoare de peste 15 miliarde de lei, astfel că acestea să poată să fie trimise la Comisia Europeană și să fie încasate de către România în termenul prevăzut de lege.
Asigurăm banii pentru ajustarea de preț la contractele pentru proiectele din PNRR. Astfel, protejăm cele 110 creșe pe care le avem în Planul Național de Redresare și Reziliență” , a adăugat ministrul.
Măsurile vor oferi primarilor ” sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, fiind absolut necesar pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte” , a mai spus acesta.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *