Accident grav în Ialomița, a fost activat Planul Roșu. O persoană a murit, iar alte cinci sunt rănite în urma impactul dintre mai multe mașini

Un grav accident rutier a avut loc în județul Ialomița, în localitatea Sinești, unde patru autoturisme s-au ciocnit într-un impact devastator. În urma tragicului eveniment, o persoană și-a pierdut viața, iar alte cinci au suferit răni, fiind necesară intervenția rapidă a echipajelor de urgență pentru gestionarea situației de criză.
Plan Roșu de Intervenție într-un grav accident
Dat fiind numărul mare de persoane implicate și gravitatea incidentului, autoritățile locale au activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând toate resursele disponibile pentru acordarea asistenței necesare.
Astfel, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple din cadrul ISU Ialomița.
În sprijinul acestora, au fost mobilizate și resurse suplimentare, cum ar fi o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și patru ambulanțe ale SABIF, din cadrul ISU BIF. De asemenea, pentru a facilita intervenția medicală rapidă, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

GALERIE FOTO Miss World 2024: Cine a fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume

Operațiune de amploare a salvatorilor din Ialomița
Operațiunile de salvare și asistență medicală sunt în desfășurare, iar echipele de intervenție depun eforturi susținute pentru gestionarea situației și acordarea îngrijirilor necesare victimelor.
În urma bilanțului final, s-a constatat că șase persoane au fost implicate în accident, inclusiv cinci adulți și un minor. Din păcate, una dintre persoanele adulte a fost declarată decedată, iar celelalte cinci sunt rănite, dar conștiente, fiind evaluate medical la locul intervenției în acest moment critic.
Accident grav în Caracal
O altă persoană a murit într-un accident. Un automobil a fost implicat într-un eveniment rutier pe centura orașului Caracal, iar în urma coliziunii a izbucnit un incendiu.
Echipele de pompieri venite la fața locului pentru intervenție au descoperit că șoferul a murit și a fost complet ars de flăcări, conform informațiilor furnizate de ISU Olt.

Umilința de pe Arenă s-a mutat pe internet! Cele mai tari meme-uri apărute după Rapid – FCSB 4-0

Echipele de la Detașamentul Caracal au intervenit dotate cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, pentru a salva victima implicată în incidentului de pe centura municipiului Caracal, dar eforturile au fost în zadar.
„La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar în interiorul acestuia a fost identificat şoferul, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului” , au transmis reprezentanţii ISU Olt.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *