A fost alertă joi, 7 martie, la primele ore ale dimineții, la un liceu din județul Alba, acolo unde a fost găsit un proiectil neexplodat. Peste 100 de elevi se aflau în unitate în acel moment.
Proiectil neexplodat din război, găsit într-un liceu din Alba, peste 100 de elevi evacuați
În această perioadă, la Liceul Tehnologic din comuna Jidvei au loc o serie de lucrări de renovare într-un corp de clădire. Joi, muncitorii au avut parte de un șoc imens atunci când, în timpul activității lor, au găsit un posibil proiectil neexplodat.
În momentul acestei descoperiri, în școala din Ardeal se aflau 21 cadre didactice, 6 angajați din personalul auxiliar, 131 elevi și 18 muncitori. Poliția ajunsă la fața locului a izolat zona și a evacuat toate persoanele.
Din datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, aflăm că toate persoanele prezente la școală se aflau într-un alt corp de clădire față de cel unde a fost identificat posibilul proiectil, notează AlbaPeSurse.
„Vă rog să nu îmi faceți dosar de pedofil!”. Chemată la un furt, o jandarmeriță din Baia Mare a prins un bărbat care viola copii
”Din motive de siguranță s-a procedat la suspendarea imediată a cursurilor și evacuarea tuturor persoanelor din toate corpurile din clădire de către polițiști din cadrul IPJ Alba, urmând ca aceștia să asigure zona până la sosirea forțelor de intervenție din cadrul ISU Alba.
Din cadrul ISU Alba, pentru asanarea posibilului proiectil neexplodat se deplasează echipa pirotehnică (1 ofițer și 2 subofițeri) cu 1 autospecială pirotehnică” , a transmis ISU Alba.
Caz similar în Capitală. Proiectil din al Doilea Război Mondial, descoperit în Sectorul 5
În urmă cu mai puțin de o lună, o descoperire similară a fost consemnată în București. Pe 15 februarie, un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost găsit într-o grădină din Sectorul 5. Autoritățile au luat măsuri pentru a nu risca o tragedie.
Chiar angajații Primăriei Sectorului 5 sunt cei care au găsit proiectilul într-o grădină a unui bloc din zona Dumbrava Nouă. S-a întâmplat în timp ce efectuau lucrări de reamenajare a spațiilor verzi. Au fost alertate rapid echipajele de geniști.
Simona Halep nu glumește: a cerut “nota de plată”, chiar la sosirea în România
” În urma lucrărilor demarate de Primăria Sectorului 5 de reamenajare a spațiilor verzi din zona Dumbrava Nouă, angajații instituției au descoperit un proiectil din al Doilea Război Mondial, ce se afla în grădina unui bloc ”, au transmis atunci reprezentanții Primăriei Sectorului 5.