Ce se întâmplă cu femeia care a lovit intenționat un polițist aflat pe motocicletă. Motivul pentru care este chemată în fața instanței

Anda Vlădescu a fost condamnată definitiv, pe 7 martie 2022, la 8 ani și 3 luni de închisoare deoarece, în august 2020, a încercat să omoare un polițist din Buzău aflat în misiune, decizia fiind luată de Curtea de Apel Ploiești. De asemenea, Vlădescu a fost obligată să plătească polițistului daune morale în valoare de 50.000 lei.
Anda Vlădescu a fost dată în judecată de societatea de asigurări
Instanța a mai obligat-o pe Vlădescu, care a lucrat ca psiholog la RA-APPS, să plătească Inspectoratului Județean de Poliție Buzău suma de 83.807,78 lei cu titlu de despăguburi civile pentru daune materiale. Pe 26 noiembrie 2021, IJP Buzău a dat-o în judecată pe Anda Vlădescu, obiectul dosarului de la Judecătoria Buzău fiind „acțiune în daune delictuale”.
Alături de Vlădescu, pârâți mai figurează, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată, Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA, prin lichidatorul judiciar al acesteia, deoarece compania se află în faliment. Pe 13 august 2022, instanța a admis cererea de suspendare a cauzei formulată de societatea de asigurări, în baza articolului 262 – alineat 4 din legea 85/2014.
Acesta prevede că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor.

O chelneriță din SUA a primit un bacșiș de 10.000 de dolari. A fost concediată la scurt timp

Se mai menționează că efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs. Pe 31 octombrie 2023, societatea de asigurări, aflată în faliment, a dat-o în judecată pe Anda Vlădescu, tot la Judecătoria Buzău, obiectul dosarului fiind „pretenții”.
Polițistul a fost aruncat de pe motocicletă
Nu a fost stabilit, încă, primul termen al dosarului. Instanța a reținut că, în data de 19.08.2020, în jurul orelor 19.20, agentul de poliție rutieră aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe motocicleta de serviciu marca BMW, a fost lovit cu intenție de Anda Vlădescu, care conducea un autoturism. Vlădescu a fugit de la locul faptei, fiind identificată la aceeași dată de un echipaj de poliție în localitatea Dealul Viei, la o distanță de aproximativ 12 km de locul faptei.
Din declarațiile aflate la dosar reiese că polițistul i-a făcut semn regulamentar de oprire inculpatei, însă aceasta l-a ignorat, continuându-și deplasarea. Agentul de poliție a pornit în urmărirea autovehiculului condus de inculpată. Aceasta a accelerat, a urmat un traseu pe câteva străzi secundare și apoi a revenit pe Bulevardul Unirii din Buzău, ignorând culoarea roșie a semaforului. Polițistul a declanșat semnalele acustice și luminoase ale motocicletei și a continuat urmărirea. Inculpata s-a deplasat pe Bd.Unirii, intrând pe altă stradă, deși semaforul indica din nou culoarea roșie.
În dreptul unei stațiii Peco, situată pe partea dreaptă, inculpata a depășit un autoturism prin dreapta, iar agentul de poliție a depășit același autoturism prin partea stângă. În scurt timp, cele două vehicule au ajuns să circule paralel. Potrivit depoziției agentului de poliție, în acel moment inculpata l-a privit, apoi a virat brusc stânga, către el, acroșând motocicleta. Victima a fost aruncată de pe motocicletă pentru circa 20 de metri, într-o zonă cu un trafic intens.

E gata: ”cuplul anului” e istorie! A anunțat despărțirea și a descris relația într-un singur cuvânt

Anda Vlădescu suferă de o tulburare mixtă de personalitate
Victima a fost transportată la Spitalul din Buzău, unde a rămas până a doua zi. Polițistul a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 13-14 zile de îngrijiri medicale și care nu au fost de natură a pune în primejdie viața rănitului. Motocicleta condusă de agent a luat foc în momentul accidentului și a fost distrusă în totalitate. Anda Vlădescu a fost reținută și arestată în data de 20.08.2020, fiind ulterior trimisă în judecată.
Inculpata a fost supusă expertizării neuropsihiatrice, stabilindu-se că aceasta suferă de o tulburare mixtă de personalitate, cu trăsături tip borderline și antisociale, care însă nu i-a afectat discernământul. În cursul urmăririi penale, Inspectoratul Județean de Poliție Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 83.807,78 lei, iar agentul de poliţie a precizat că se constituie parte civilă, fără să indice un cuantum. În cursul judecăţii, acesta şi-a precizat pretenţiile civile, solicitând 350.000 lei, cu titlu de daune materiale şi morale, acestea fiind reduse la 50.000 lei prin decizia Curții de Apel Ploiești.
Cu privire la polițist, instanţa de fond a constatat că, pe de o parte, acesta a solicitat în faţa instanţei, în termen, despăgubiri civile în sumă de 350.000 lei, reprezentând daune morale şi materiale, iar pe de altă parte că, în final, a solicitat instanţei să lase nesoluţionată latura civilă, pentru a se putea adresa ulterior instanţei civile, unde să poată solicita despăgubiri de la asigurătorul de răspundere civilă, se arată în dosarul consultat de FANATIK . Polițistul, prin apărătorul ales, a depus cererea de constituire de parte civilă, indicând în mod global suma de 350.000 lei cu titlu de despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi morale, nu a individualizat sumele şi a depus nicio dovadă pentru daunele materiale. De aceea, instanța de fond a considerat cererea formulată doar pentru daune morale.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *