Curs valutar BNR, marți, 20 februarie 2024. După ora 13.00, Banca Națională a României publică a doua ședință monetară a săptămânii. Vom afla ce valori au euro, dolarul și celelalte valute importante de pe piață.
Curs valutar BNR, marți, 20 februarie 2024
În prima zi a săptămânii, moneda unică europeană a mai pus în plus 0.0003 unități față de leu și s-a apropiat foarte mult de maximul istoric. Marți am putea asista la atingerea acestui prag psihologic.
Pentru dolarul din Statele Unite ale Americii și francul elvețian, ziua de luni a fost una modestă. În schimb, lira sterlină a crescut cu 0.0096 unități. La fel s-a întâmplat cu gramul de aur, care bate la porțile celor 300 de lei.
Ce valori au euro și dolarul american
În urmă cu 24 de ore, Banca Națională a României (BNR) anunțat un curs de referință de 4.9773 lei pentru un euro. Am asistat la o apreciere de 0.0003 lei față de ziua de vineri, 16 februarie 2023.
Marți, vom vedea cum va evolua moneda unică din UE. Pe plan intern, cea mai mare valoare din istorie pe care euro a atins-o în fața leului a fost înregistrată pe 19 mai 2023: 4.9783 lei.
Dacă euro a crescut, dolarul a fost la polul opus. Moneda din SUA s-a depreciat luni. În prezent, un USD se vinde pe piața internă cu 4.6189 de lei. Această monedă a atins cel mai mare nivel din istorie în fața leului anunțat la cursul de referință al Băncii Naționale pe 28 septembrie 2022: 5.1794 lei
Curs BNR francul elvețian și lira sterlină
În prima zi a săptămânii, francul elvețian a fost cotat de BNR cu o scădere de 0.0005 unități monetare. A ajuns astfel la cotația de 5.2445 de lei, față de cotația de la ultima raportare în ședința BNR de vineri.
În opoziție, lira sterlină s-a apreciat și a ajuns la o cotație în valoare de 5.8269 lei. Vedem aici o creștere de 0.0096 unități, potrivit ultimei raportări a Băncii Naționale a României (BNR).
Comunicatul dat de TAS în cazul Simonei Halep
Care este prețul pentru gramul de aur
Luni, gramul de aur a raportat o nouă apreciere. A crescut cu 1.5062 de lei și a ajuns la o cotație de 299.7327 de lei pe piața monetară din România. Maximul istoric recent al aurului, de 303.8712 de lei, a fost raportat pe 4 decembrie 2023.