Codul drepturilor și obligațiilor studenților, aproape de a fi modificat. Ce se va întâmpla cu orele de curs de la facultate

Codul drepturilor și obligațiilor studentului se află în consultare publică, astfel că studenții nu vor mai putea fi obligați să participe la mai mult de 8 ore de cursuri pe zi. de asemenea, fiecare universitate își instituie un sistem de monitorizare de respectare a prevederilor noului Cod.
Codul drepturilor și obligațiilor studenților, aproape de a fi modificat
Conform Observatornews.ro, Ministerul Educației a anunțat că studenții cu dizabilități vor beneficia de anumite drepturi, iar universitățile vor elabora un plan de intervenție specializată. Așadar, multe schimbări importante menite să schimbe viața studenților în bine.
“Studenţii nu pot fi constrânşi să participe la mai mult de opt ore pe zi de activităţi didactice prevăzute în planul de învăţământ al programului de studii la care sunt înmatriculaţi” , se arată în acest proiect. Mai mult, trebuie menționat că universitățile nu vor avea dreptul să perceapă taxe suplimentare studenților pentru ”procesul de reclasificare a acestora de pe un loc cu taxă pe un loc finanţat de la bugetul de stat”.
O altă noutate importantă e faptul că un student nu va mai avea dreptul să aibă calitatea de student reprezentant în structuri decizionale la aceeași universitate mai mult de cinci ani. Asta, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele sau de întreruperile acestora.
“Studenţii participă anual la evaluarea activităţii studenţilor reprezentanţi. Regulamentele de alegeri ale studenţilor reprezentanţi stabilesc inclusiv mecanisme de revocare a acestora. Studenţii reprezentanţi au obligaţia de a elabora, cel puţin de două ori pe an, rapoarte de activitate care să prezinte toate iniţiativele şi demersurile desfăşurate” , se mai arată în noul Cod.
România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate
Măsurile gândite de Ministerul Educației sunt menite să atragă studenții spre universități, în condițiile în care doar 25% dintre tinerii cu vârsta până la 34 de ani au absolvit o facultate sau orice altă formă de învățământ superior în România. Mai mult, România e pe ultimul loc în Europa la acest capitol.
Profesorul Vlad Nechita comenta această situație pentru FANATIK , considerând această statistică drept ”îngrijorătoare”. ” Este un procent îngrijorător, mai ales pentru că nu furnizăm acest lucru nici măcar la nivelul de mântuială.
Soluția nu este să mărim numărul diplomelor fără acoperire în piață, să accentuăm inflația de diplome, ci să ne adresăm celor care nici măcar în condițiile de acum, în care nu e așa de greu să termini o facultate nu vor s-o facă.

S-a făcut liniște la Ateneu! Ion Țiriac: ”Am realizat încă o dată că românii au prea mulți bani. Încă o dovadă!”

De ce? Poate că studenții și familiile lor își dau seama că nu merită să stai trei ani să faci o facultate pentru ca în final să câștigi mai puțin decât fostul tău coleg de liceu care s-a angajat la poliția comunitară sau șofer la minister” , a declarat profesorul de la Universitatea Babeș Bolyai.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *