Un monument istoric din România, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase datorită arhitecturii sale, va renaște din ruine. Timp de mai mulți ani a fost lăsat de izbeliște, însă acum va fi reabilitat.
Un monument istoric din România va fi reabilitat
Este vorba despre clădirea fostului Hotel Victoria din municipiul Satu Mare. Autoritățile locale au anunțat că au în plan să refacă acoperișul și fațada clădirii, fiind deja semnat un contract de proiectare și execuție.
Investiția se ridică la 13,66 de milioane de lei, urmând ca lucrările să fie finalizate în 30 de luni. Clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice și potrivit primarului din Satu Mare, prin această reabilitare municipiul „va scăpa de o pată neagră”.
„Municipiul Satu Mare va scăpa de o pată neagră, orașul nostru va recăpăta o clădire emblematică” , a transmis primarul Gábor Kereskényi privind această investiție, potrivit presei locale.
Fostul Hotel Victoria din municipiul Satu Mare a fost inaugurat pe 16 decembrie 1910. Capacitatea era impresionantă, având în total 60 de camere. De altfel, de-a lungul timpului a găzduit numeroase evenimente.
Clădirea, considerată modernă la vremea respectivă, avea un restaurant și o cafenea, aici fiind organizate foarte multe baluri. Hotelul a fost deținut de Banca Comercială înainte de Primul Război Mondial.
„Am lichidat un focar de infecție aflat în plin centrul orașului”
Soarta spectaculosului hotel a început să se schimbe în timpul războaielor. Până în 1918 a funcționat ca spital și ulterior a ajuns pe mâinile unui om de afaceri din Maramureș, Schwartz Izrael. Nici în al Doilea Război Mondial situația nu s-a schimbat prea mult.
Camerele imobilului au fost închiriate, iar mai apoi au ajuns în proprietatea unor „persoane dubioase”, după cum relatează presa din Satu Mare. De altfel, primarul Gábor Kereskényi vorbește despre faptul că, în ultimii ani, clădirea a fost „un focar de infecție”.
Simona Halep a rostit doar opt cuvinte în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne
„Am făcut ce alții s-au ferit să facă, de frică sau de teamă să nu piardă voturi! Am lichidat un focar de infecție aflat în plin centrul orașului, un cuib infracțional, de prostituție și trafic de droguri. Acum, redăm strălucirea imobilului de pe Horea 6” , a adăugat edilul, pe pagina de Facebook.