După afirmațiile generalului Gheorghiţă Vlad, ministrul Apărării a avut o reacție, luni, punctând că serviciul militar obligatoriu este exclus în România. Angel Tîlvăr a precizat că țara noastră nu se află în pericol de război.
Ce spune Angel Tîlvăr despre speculațiile privind serviciul militar obligatoriu
Având în vedere speculațiile și panica generată în urma declarațiilor făcute, acum câteva zile, de Şeful Statului Major al Apărării, Angel Tîlvăr a venit cu lămuriri. Ministrul spune că nu s-a discutat până acum de posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu.
Însă, a confirmat spusele generalului Gheorghiță Vlad cu privire la serviciul militar voluntar. Această decizie ar putea fi luată în contextul în care din 320.000 de oameni, Armata Română are în prezent 80.000.
”E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus. Nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens” , a declarat ministrul Apărării, potrivit news.ro.
Proiectul aflat în discuție prevede un stagiu militar voluntar de câteva luni, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Deocamdată, acesta este în faza incipientă, mai spune ministrul.
”Din punct de vedere numeric Armata a scăzut, iar nevoiele operaţionale sunt care sunt şi care nu au mai fost în Europa de mult” , a precizat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Oficialul a vorbit și despre speculațiile potrivit cărora România ar fi în pericol de război. El dă asigurări că acest risc nu există. Pe de altă parte, Tîlvăr spune că România „trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate”.
”România nu este în pericol de război”
Angel Tîlvăr amintește că tehnica militară a ajuns la un alt nivel, dând de înțeles că și soldații români trebuie să se ridice la aceste așteptări. „România nu este în pericol de război. Nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere.
Olandezul de la Tottenham s-a convins de Radu Drăgușin, la nici o lună de când i-a devenit concurent pe post
Nivelul de tehnică militară a crescut. Eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie” , a adăugat ministrul.