Fenomen rar pe litoralul românesc. Marea Neagră „fierbe” la temperaturi negative, care este explicația

Un fenomen rar a fost surprins pe litoralul românesc, mai multe imagini fiind postate, luni, pe rețelele de socializare. Deși temperaturile au fost negative pe parcursul zilei, Marea Neagră „fierbe”, apa fiind mult mai caldă decât temperatura aerului.
Fenomen rar surprins pe litoralul românesc, Marea Neagră „fierbe”
Este vorba despre un fenomen care nu se întâmplă foarte des, ci atunci când există o diferență mare de temperatură între apa mării și a aerului. Astfel, inversiunea termică face ca apa să pară că „fierbe”.
Dacă în aer au fost minus trei grade, temperatura apei era în jur de 4-5 grade, arată Antena 3. Fenomenul legat de diferențele de temperatură a putut fi observat de turiștii care au ajuns, astăzi, la malul Mării Negre.
Aceleași imagini au putut fi văzute și la începutul anului 2024. Pe 9 ianuarie, fenomenul de inversiune termică și-a făcut apariția când temperatura resimțită era de -12 grade Celsius. Specialiștii au explicat ce reprezintă acest fenomen.
„Este un fenomen destul de rar. Este un fenomen de fierbere, în ghilimele. Aerul uscat și rece se deplasează pe suprafața apei de mare, relativ mai caldă față de acesta.
Este un fenomen de ceață deasupra apei” , a transmis, la vremea respectivă, Răzvan Mateescu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare și Dezvoltare Marină, pentru Știrile Pro Tv.

Adam Harrison, fiul cel mare al lui Rick Harrison din reality-show-ul “Așii amanetului”, a murit la 39 de ani

Cum va fi vremea în următoarele zile
Este posibil ca turiștii să aibă posibilitatea de a se bucura, din nou, de acest spectacol oferit de natură, având în vedere că și zilele următoare vin cu temperaturi scăzute. În Dobrogea, valorile termice vor fi negative, până joi.
Începând cu data de 25 ianuarie, media maximelor va ajunge până în jurul a 9 grade, în timpul zilei. Spre finalul lunii, temperaturile vor scădea iarași, urmând să se înregistreze 4-5 grade, potrivit meteorologilor.

Ce lovitură! După o lună de incertitudini, Karim Benzema a ales

Luna februarie ar putea aduce temperaturi mai ridicate. Conform prognozei meteo valabilă pentru următoarele 14 zile, în Dobrogea vremea va intra într-un proces de încălzire de la finalul lunii ianuarie.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *