Ea este Andra, tânăra din Botoșani ucisă de inconștiența unui șofer. Un accident rutier cumplit s-a produs, dumnică seara, pe DN 29, în localitatea Vlădeni. În urma acestuia, o femeie însărcinată, în vârstă de 25 de ani, și-a pierdut viața.
Ea este Andra, tânăra din Botoșani care a murit în accidentul de pe DN29
Andra se afla pe scaunul din dreapta șoferului, la volan fiind chiar soțul ei, atunci când un conducător auto, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe sensul opus a intrat în mașina cuplului. Impactul frontal a fost extrem de puternic, Andra fiind găsită în stop cardio-respirator.
„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. Din care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată.
Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul” , a informat ISU Botoșani.
Deși medicii au efectuat manevre de resuscitare minute în șir, Andra și copilul pe care îl aștepta nu au putut fi salvați. Soțul tinerei și celălalt șofer au fost răniți, fiind preluați de echipajele de intervenție și duși la spital.
Andra se pregătea să aducă pe lume primul ei copil
Familia și prietenii Andrei sunt în stare de șoc, mai ales că tânăra se pregătea să aducă pe lume primul ei copil. Era căsătorită de aproape un an și aștepta cu nerăbdare să devină mamă. Acum, soțul ei se pregătește de înmormântare, deși în urmă cu câteva zile vorbeau despre nașterea bebelușului.
Adam Harrison, fiul cel mare al lui Rick Harrison din reality-show-ul “Așii amanetului”, a murit la 39 de ani
„O să-şi înmormânteze soţia. Offf.. e trist, parcă nu e drept, dar nu putem judeca asta. Nişte oameni deosebiţi. Nu am alte cuvinte” , a transmis un apropiat al celor doi, pentru Observator News.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii din Botoșani, vinovat pentru producerea accidentului este șoferul care a pătruns pe contrasens, izbindu-se de mașina în care se afla cuplul. Bărbatul ar fi pierdut controlul asupra volanului, într-o curbă.
Tottenham a trimis oferta! Câți bani s-au pus pe masă pentru fundașul “cu siguranță mai bun” decât Radu Drăgușin
Șoseaua era acoperită de gheață, iar conducătorul auto nu a putut redresa vehiculul, intrând în autoturismul care se deplasa regulamentar pe celălalt sens. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.