Compania Orbis Health Solutions a primit autorizația din partea autorităților sanitare americane să înceapă Faza 3 a testării unui vaccin care ar putea să vindece cancerul, într-o manieră mult mai puțin agresivă decât tratamentele actuale, informează ABC News.
Tratamentele tradiționale ale cancerului, precum chimioterapia, se axează pe uciderea celulelor canceroase, însă acest tratament ucide și celule sănătoase, iar astfel apar efecte secundare precum căderea părului, grețuri, vomă sau chiar afectarea severă a sistemului imunitar, care lasă organismul vulnerabil la infecții.
Fondatorul Orbis Health Solutions, Thomas Wagner a dezvoltat, la capătul a decenii de cercetare, un vaccin care permite organismului să identifice mai exact celulele canceroase care, altfel, nu sunt recunoscute de către sistemul imunitar și, în consecință, nu sunt atacate. Serul va ajuta practic organismul să lupte singur împotriva cancerului activând sistemul imunitar imediat ce celulele canceroase apar.
Vaccinul a fost testat deja pe sute de pacienți în Faza 2 a testelor clinice, iar rezultatele au arătat că 95% dintre pacienți care au primit doar acest ser ca tratament încă erau în viață la trei ani după începerea administrării, iar 64% scăpaseră de boală.
Rata de vindecare la pacienții cu cancer în stadiul IV a fost de 68% pentru cei care au primit vaccinul, și de zero la cei aflați în grupul placebo. Efectele secundare ale administrării serului au fost durere și înroșirea zonei în care a fost administrat, febră și oboseală, simptome care apar la toate vaccinurile care stimulează un răspuns imunitar.
Dr. Vernon Sondak, specialist în cancer de piele la Moffit Cancer Center, neimplicat în testele clinice ale vaccinului, a spus totuși că doar testele clinice din Faza 3 vor fi concludente, cu toate că rezultatele din Faza 2 sunt promițătoare. „ Am văzut asta în repetate rânduri, anume date promițătoare în Faza 2 care nu au mai fost la fel în Faza 3 ”, a avertizat Sondak
Descoperire macabră în cazul campioanei românce la tir Andreea Rabciuc. Ce au găsit polițiștii într-o fabrică părăsită din Italia
Testele de Faza 3 care au fost aprobate de Food and Drug Administration (FDA) din SUA vor fi efectuate pe un lot de 500 de persoane și vor începe în cursul acestui an. Durata estimată a testelor va fi de trei ani.
Președintele Orbis Health Solutions, Riley Polk este însă sigur de succes, admițând însă și o doză de subiectivism, datorită faptului că tatăl său a fost printre cei cărora li s-a administrat vaccinul. El suferea de cancer la plămâni, iar operațiile nu au avut succes. În lipsă de alte opțiuni, a ales să i se administreze vaccinul și a mai trăit încă 10 ani, decesul survenind din alte cauze decât cancerul.
Imagini rare cu soția milionarului român, coproprietarul ”celui mai tare restaurant din Dubai” FOTO
Deocamdată, problema este legată de finanțarea testelor din Faza 3, necesarul estimat fiind de circa 100.000.000 de dolari, fonduri pe care compania, una de mici dimensiuni, are dificultăți să le obțină. Până atunci s-a trecut la procedura „basket trial”, anume testarea pe persoane care au tumori ținute sub control de către tratamente primite anterior.