Magistrații de la Tribunalul Iași au reușit performanța să-l facă scăpat de răspunderea penală pe un bărbat acuzat de evaziune fiscală, într-un dosar cu un prejudiciu de 17 milioane lei. Această performanță negativă este cu atât mai șocantă cu cât bărbatul își recunoscuse faptele și chiar ceruse judecarea în procedură rapidă. La capătul a doi ani de amânări continue, instanța nu a putut face altceva decât să constate prescripția faptelor.
Inculpatul își recunoaște faptele și cere judecarea rapidă
Marius Stănescu, bărbat din Iași, administrator al unei firme care se ocupă cu comerțul cu carne, a fost trimis în judecată de către procurorii ieșeni în anul 2021. Acesta era acuzat de evaziune fiscală printr-o serie de achiziții fictive, inspectorii ANAF stabilind un prejudiciu de 16,8 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neplătit. Procurorii au fost mai rezervați, și nu au stabilit un prejudiciu decât de 5,5 milioane lei, după o anchetă care a durat timp de șase ani.
Astfel, în 2021 dosarul este trimis în final în instanță, însă aici judecătorii nu s-au grăbit să înceapă judecata. Dosarul a fost înregistrat la tribunal în luna martie, însă prima ședință de judecată a avut loc abia în luna octombrie. Așa cum se întâmplă de regulă la prima ședință, și în acest caz s-a dispus o amânare de o lună pentru ca inculpatul să-și poată pregăti apărarea.
La termenul din noiembrie, Marius Stănescu este apărat de un avocat din oficiu, iar judecătorul anunță o nouă amânare pentru ca avocatul să poată studia dosarul. La următorul termen, acesta cere o nouă amânare pentru a-și angaja totuși un avocat, amânare pe care judecătorul o acordă.
Se ajunge deja în anul 2022, iar la ședința din ianuarie inculpatul se prezintă fără avocat. Potrivit Ziarului de Iași, care a prezentat pe larg acest caz, Marius Stănescu era hotărât să-și recunoască fapta așa cum era prezentată în rechizitoriu și nu mai avea sens să mai cheltuie bani cu un avocat. Totuși, nici de această dată dezbaterile nu au avut loc pentru că apărătoarea din oficiu avea Covid, așa că instanța a dictat o nouă amânare.
Nici la termenul din februarie nu a început judecarea cazului, de această dată a fost rândul lui Stănescu să se îmbolnăvească, așa că instanța a dictat o nouă amânare. Potrivit sursei citate, în martie 2022, omul de afaceri a cerut să fie judecat în procedură rapidă, pentru că era deja închis pentru o altă faptă și urma să fie eliberat în două luni. Acesta spera ca astfel pedepsele să fie contopite și să execute acum plusul de pedeapsă.
Cel mai vânat operator de drone rus, Moise, responsabil de moartea a 500 de soldați ucraineni, a fost eliminat
Judecătorul de la tribunal îi atrage însă atenția că termenul de două luni este mult prea scurt pentru încheierea procesului. „Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului că prezenta cauză nu poate fi finalizată într-un termen de două luni, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile legale, termenul pentru redactarea şi pronunţarea hotărârii este de maxim 120 de zile, şi există şi o cale de atac, care poate fi exercitată sau nu, motiv pentru care nu se poate da o soluţie definitivă în două luni” , se arată în încheierea de ședință.
Au urmat alte două luni de amânări, pentru că inculpatul pierduse numărul de telefon al avocatei din oficiu, apoi a fost în izolare și nu și-a putut studia dosarul
FOTO ”Ce-i asta?” / ”Nu se putea mai rău”. Toată lumea a criticat-o după ce a văzut cum a apărut la o gală
Procesul începe după un an și jumătate
În luna mai a anului 2022 începe judecarea efectivă a dosarului, iar Stănescu reiterează că își recunoaște fapta și că dorește să fie judecat în procedură simplificată. Totuși, în instanță se discută pe marginea unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bihor în care Stănescu era inculpat tot pentru evaziune fiscală. Timp de patru termene de judecată, magistrații de la Iași dezbat în ce măsură faptele din rechizitoriul întocmit la Bihor sunt aceleaşi sau nu, deci dacă nu cumva Stănescu urma să fie judecat de două ori pentru aceleași fapte.
La termenul din luna octombrie, Stănescu cere o nouă amânare, de această dată pentru a putea pune în discuție prescripția faptelor de care este acuzat. Era perioada când Curtea Constituțională venise cu decizia privind prescripția specială, decizie prin care multe VIP-uri au scăpat de dosare grele.
În luna noiembrie, avocatul omului de afaceri cere să fie consemnată prescripția faptelor însă procurorul de ședință se opune, susținând că nu s-a împlinit termenul de 10 ani. Acest termen avea să se împlinească în mai 2023, adică în șase luni.
Instanța este de acord că e încă timp pentru o condamnare și anunță pronunțarea în decembrie 2022. Atunci însă judecătorii își dau seama că nu au avut timp să delibereze și să motiveze sentința. Același lucru se întâmplă și în ianuarie, dar și în februarie și martie. Sentința vine abia în 5 aprilie, la un an după ce inculpatul își recunoscuse faptele și ceruse judecarea rapidă.
Stănescu este condamnat la opt ani de închisoare, însă sentința este doar una formală, toată lumea înțelegea că nu va mai fi timp pentru o decizie definitivă până în mai 2023. Dosarul ajunge repede la Curtea de Apel, însă acum Stănescu nu mai dorea să-și mențină recunoașterea faptelor, susținând că merită o reducere a pedepsei.
Prescripția faptelor
Primul termen are loc pe 4 mai 2023 și se soldează cu o nouă amânare. Stănescu cere direct amânarea, spunând că a primit citația abia vineri, 28 aprilie, apoi a fost weekend cu zile libere de 1 și 2 mai și nu a avut timp să-și angajeze un avocat. În luna iunie totul era decis, termenul de prescripție împlinindu-se în 12 mai. Au mai urmat totuși o serie de amânări, unele și în contextul grevei grefierilor, abia că în ianuarie Curtea de Apel vine cu decizia definitivă privind constatarea prescripției faptelor. Mai mult, în sentința curții nu apar identificate bunuri pe care Fiscul să le poată valorifica pentru recuperarea prejudiciului.