Doi români, tată și fiu, au murit în Franța. Un zid s-a prăbușit peste ei în timp ce lucrau pe șantier

Doi români, tată și fiu, au murit în această săptămână în Franța, în urma unui accident de muncă groaznic. Un zid s-a prăbușit peste ei în timp ce lucrau pe un șantier.
Accident de muncă tragic în Franța: doi români, tată și fiu, au murit după ce un zid s-a prăbușit peste ei
O familie de români stabilită în Franța a fost lovită de o dublă tragedie fără margini. Tatăl și fiul și-au pierdut viața, după ce un zid a căzut peste ei în timp ce erau la muncă.
Această dramă a avut loc joi, 18 ianuarie, la orele dimineții, în zona Istres. Conaționalii noștri lucrau pe șantierul unei case, situată pe Chemin de Saint-Pierre, pe malul Etang de Berre.
La un moment dat, un zid de beton s-a prăbușit și i-a strivit pur și simplu pe muncitori. E vorba de tatăl de 52 de ani și fiul său de 21 de ani, de origine română. Aceștia erau angajați legal pe șantier.
Presa franceză scrie că tatăl a fost declarat decedat la fața locului de către serviciile de urgență. Din cauza rănilor extrem de grave, fiul său a murit ulterior. Soția și mama, care se aflau în apropiere, au fost cele care au dat alarma.
” Ancheta va trebui să stabilească dacă au fost respectate regulile de securitate și va stabili responsabilități, dacă există ”, a afirmat procurorul din Aix-en-Provence, Jean-Luc Blachon, citat de France3.

O femeie acuză că a fost forțată să se dezbrace în arest, iar polițiștii au intrat pe rând să o vadă: „Voiau să-mi arate cine-i șeful”

Zeci de pompieri au încercat să-i salveze pe cei doi români
Angajații de la serviciile de intervenție franceze au intervenit rapid la locul tragediei. Pentru extragerea celor doi bărbați de sub zid a fost necesară mobilizarea a peste 30 de pompieri, inclusiv specialiști în salvare și degajare.
Sursa citată mai notează că ambii muncitori erau în stop cardio-respirator când au fost scoși de sub dărâmături. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul de 52 de ani nu a supraviețuit. Fiul său, transportat cu elicopterul în stare gravă, a murit în drum spre spital.

”Nu sunt sentimente”. Milionarul care a făcut copii cu soția și cu amanta în același timp i-a lăsat pe toți cu gura căscată

Potrivit statisticilor din această țară, sectorul construcțiilor este cel mai afectat de accidente de muncă, cu un accident înregistrat în medie la fiecare două minute.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *