Vești excelente pentru români. Apare o nouă plajă pe litoral. Zona nu e deloc scumpă

Apare o nouă plajă pe litoral. E cea mai bună veste de până acum pentru români. Vorbim despre o zonă care nu este deloc scumpă și nici la fel de pretențioasă ca altele. Unde se află?
O nouă plajă pe litoral
În ultimii ani, mai multe plaje din România s-au mărit. Chiar și așa, pentru unii români, prețurile piperate nu au fost așa atractive. Aceștia au preferat să își petreacă vacanțele peste hotare, Grecia fiind una dintre destinațiile îndrăgite de mulți.
Iată însă că acum, vom avea o nouă plajă pe litoral. Cine vrea să își petreacă vacanța de vară în România, se va bucura să audă că noua plajă este situată în zona Eforie, accesibilă la preț.
Anunțul a fost făcut de Administrația Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). Sursa citată susține că a finalizat cu succes lucrările de înnisipare. În acest mod s-a marcat un pas extrem de important în dezvoltarea, dar și în îmbunătățirea infrastructurii litoralului.
Cum a apărut noua plajă de pe litoral? Reprezentanții instituției susțin că lucrările au fost efectuate în cadrul proiectului ”Reducerea Eroziunii Costiere Faza II (2014-2020).
Kilometri întregi de plajă pentru turiști
A fost nevoie de intervenții pe o lungime de 5,7 kilometri, între Portul Belona și limita cu Unitatea Administrativ Teritorială Tuzla. Iar în final, proiectul s-a dovedit a fi un real succes.

EXCLUSIV În avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama se aflau Mircea Geoană, Raed Arafat și Rovana Plumb

„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Administrația Națională Apele Române (ANAR) și Administrația Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) au finalizat cu succes lucrările de înnisipare în Zona Eforie, în cadrul proiectului „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”, au transmis reprezentanții instituției.
În jur de 635.000 de tone de piatră sunt utilizate pentru aceste lucrări. Iar noua plajă de pe litoral se întinde pe kilometri întregi și de asemenea, va avea și alte 7 diguri. Planurile însă sunt mai ambițioase de atât.

Inteligența artificială a prezis viitorul! Cum vor ajunge să arate stadioanele ultramoderne peste zeci de ani

„Finalizăm înnisiparea Lotului 5 – Zona Eforie, o zonă esențială pentru reducerea eroziunii costiere pe o lungime de 5,7 km, de la Portul Belona până la limita cu Unitatea Administrativ Teritorială Tuzla.
Completăm cu succes cele șapte celule de plajă pe o lungime de aproximativ 5 km. Construim șapte diguri pe o lungime totală de aproximativ 3 km, utilizând peste 635.000 de tone de piatră.”, au transmis reprezentanții firmei.
Sursa citată subliniază faptul că scopul acestui proiect este adaptarea la schimbările climatice, dar și prevenirea și gestionarea riscului prin ”protecția la eroziune a liniei țărmului”.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *