Parfumul care conține o substanță cancerigenă. Avertisment pentru cei care l-au cumpărat

Sistemul de avertizare rapidă pentru produse periculoase non-alimentare din Uniunea Europeană (Safety Gate) anunță prezența pe piață a unui parfum care ar conține o substanță posibil cancerigenă.
Avertisment la nivel european cu privire la un parfum care conține o substanță interzisă, considerată cancerigenă
Cei de la Safety Gate au emis o alertă către Organizația consumatorilor și utilizatorilor (OCU). În ea se vorbește despre ”prezența neautorizată a ‘2-(4-tert-butilbenzil) propionaldehidă’ , cunoscută și sub denumirea de Lilial, în ingredientele unei colonii pentru copii.
Produsul în cauză se numește ”Star Nature căpșune cu frișcă’. Cei de la OCU reamintesc clienților că, de 1 martie 2022, în UE nu se mai pot comercializa cosmetice care conțin această substanță.
Este vorba despre “ un parfum alergenic care a fost inclus în categoria substanțelor CMR, clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice” , spun cei de la Organizația consumatorilor și utilizatorilor, scrie DC News.
Ce este, de fapt, acest Lilial
Din punct de vedere tehnic, trebuie spus că ”Lilial” este numele comercial al “ uneia dintre cele 26 de arome identificate ca alergeni” . Specialiștii avertizează că, de la o anumită concentrație, prezența acestei arome trebuie indicată pe ambalaj.
Lilial este un “ compus chimic organic din grupul aldehidelor aromatice”, caracterizat prin aroma sa florală. În domeniul cosmeticii, acesta a fost utilizat în multe produse cosmetice. Treptat, a încetat să mai fie folosit din cauza informațiilor dezvăluite despre toxicitatea sa.

VIDEO Momentul în care un mire este arestat în Austria, în mijlocul ceremoniei. Mireasa a suferit un șoc și a fost dusă la spital

“Înainte de interzicerea sa, utilizarea fusese restricționată: în UE era permisă doar în concentrații reduse care variau dacă produsul necesită clătire sau rămâne pe piele” , mai explică OCU.
OCU vine și cu sfaturi pentru cei care au cumpărat acest parfum. Dacă îl aveți acasă, trebuie să-l returnați la magazinul de achiziție și să cereți restituirea banilor. E important de știut că pe etichetele produselor cosmetice, această aromă poate apărea și sub aceste denumiri: 2-(4-tert-butilbenzil) propionaldehidă, Buthylphenyl methylpropional sau p-BMHCA.

Familia dată afară din apartamentul lui Gigi Becali, după opt ani: ”Mai tăiem de la mâncare, o să mâncăm mai puțin”

În martie 2023, ANPC a oprit de la comercializare zeci de mii de parfumuri care conţin substanţa interzisă Butylphenyl Methylpropional (BMHCA). S-a întâmplat în urma verificărilor la mall-urile din București.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *