Acuzații grave la adresa lui Florin Salam. Manelistul ar fi lovit o tânără de 23 de ani, potrivit surselor FANATIK . Fapta ar fi avut loc chiar în prima zi a acestui an, pe 1 ianuarie 2024, în jurul orei 18:30.
Acuzații grave la adresa lui Florin Salam. Manelistul ar fi lovit o tânără
Fata a făcut o plângere scrisă la Poliție, povestind ce a pățit. Potrivit spuselor acesteia, cei doi se aflau într-o cameră de hotel, în centrul Capitalei. Aceleași surse spun că tânăra agresată este damă de companie.
Artistul ar fi apelat la serviciile ei în seara respectivă. Din motive necunoscute, manelistul s-ar fi enervat și a agresat-o pe tânăra de 23 de ani. Aceasta ar fi solicitat un certificat medico-legal care să ateste agresiunea.
Surse din Poliție au declarat pentru FANATIK că manelistul Florin Salam încă nu a fost audiat. Cel mai probabil, el va ajunge la secția de Poliție în cursul acestei zile, urmând să dea explicații pentru acuzațiile care i se aduc.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să se stabilească cum a avut loc agresiunea.
„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.
Bărbatul arestat după uciderea românului de 14 ani la Roma își ține banii la frigider și se laudă cu vila de lux. Ce a spus la Poliție
În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, transmit polițiștii Capitalei.
Manelistul a fost terorizat de interlopii din Capitală
De-a lungul timpului, Florin Salam a fost implicat în mai multe scandaluri, inclusiv în cel al interlopilor care șantajau și jefuiau maneliști. La vremea respectivă, el declara că trăia într-o permanentă teroare.
Și-a văzut soțul cum suferă la Australian Open și a început să plângă
Manelistul era obligat să cânte gratis pentru mai multe clanuri de interlopi, cum ar fi clanul Duduianu. El ar fi pierdut aproximativ 150.000 de euro după ce ar fi cântat fără să fie plătit de persoanele în cauză.