Curs valutar BNR, marți, 16 ianuarie 2024. Banca Națională a României va anunța, după prânz, cotațiile pentru principalele valute, în a doua zi a săptămânii. Datele vor fi publicate, pe site-ul oficial al băncii, în jurul orei 13:00.
Curs valutar BNR, marți, 16 ianuarie 2024
Luni, 15 ianuarie 2024, leul românesc a avut o zi extrem de modestă pe piața valutară. Moneda autohtonă s-a depreciat în raport cu euro, dolarul american și francul elvețian.
În schimb, lira sterlină a pierdut câteva unități față de leu. O zi excelentă a avut gramul de aur. Pentru prima oară în 2024, metalul prețios a trecut de pragul psihologic de 300 de lei.
Ce cotații au moneda euro și dolarul din SUA
Conform datelor venite de la Banca Națională a României (BNR), un euro a ajuns, luni, la un curs de referință de 4.9736 lei. Am asistat la o apreciere de 0.0005 de lei față de ziua de vineri, 12 ianuarie 2024.
Urmează să vedem cum va evolua moneda unică din UE în această săptămână. Pe plan intern, cea mai mare valoare din istorie pe care euro a atins-o în fața leului a fost înregistrată anul trecut, pe 19 mai: 4.9783 lei.
Asemenea monedei unic din UE, și dolarul din SUA a fost pe ”verde”. În prezent, un USD se vinde cu 4.5481 de lei. Moneda de peste ocean a atins cel mai mare nivel din istorie în fața leului anunțat la cursul de referință al Băncii Naționale pe 28 septembrie 2022: 5.1794 lei.
Mobilizare uriașă a trupelor NATO în Europa. Marea Britanie trimite 20.000 de militari, nave de război și avioane de luptă
Curs BNR francul elvețian și lira sterlină
În debut de săptămână, francul elvețian a fost cotat de BNR cu o apreciere de 0.0080 unități monetare. A ajuns astfel la cotația de 5.3231 de lei, față de cotația de la ultima raportare în ședința BNR de vineri.
Unica valută care a pierdut luni lupta cu leul a fost lira. Aceasta s-a depreciat și a ajuns la o cotație în valoare de 5.7859 de lei. Se observă aici o scădere de 0.0008 unități, potrivit ultimei raportări a Băncii Naționale a României (BNR).
FOTO Și-a dat soțul în vileag în direct la TV: “200 de femei! Avea patru telefoane pentru că le împărțea pe continente”
Prețul pentru gramul de aur trece din nou de 300 de lei
Luni, 15 ianuarie, gramul de aur a raportat o creștere de 2.0559 de lei și a ajuns la o cotație de 300.1567 de lei pe piața monetară din România. De notat că maximul istoric al aurului, de 303.8712 de lei, a fost raportat pe 4 decembrie 2023.