Două autoturisme au fost implicate într-un accident teribil, în județul Timiș. Nouă persoane, aflate în cele două mașini, au fost rănite, însă în cazul a trei dintre ele a fost necesar transportul la spital.
Una din victime a rămas blocată în mașină
La momentul sosirii echipajelor de salvatori, una dintre victime era blocată în mașină, iar pompierii au reușit s-o extragă.
La fața locului au ajuns două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ. De asemenea, s-a intervenit și cu o autospecială de stingere cu apă și spumă care aparține Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara.
În cauză, polițiștii rutieri au început cercetările pentru stabilirea cauzelor accidentului rutier. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Din primele informații, accidentul s-ar fi produs după ce o autoturismul unei femei în vârstă de 46 de ani, care conducea pe o stradă secundară din localitatea Jebel, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani.
Potrivit publicației Renașterea Bănățeană, cele trei victime se aflau în mașina condusă de șoferiță. Este vorba despre două femei de 24 și 47 de ani și de un minor în vârstă de 12 ani.
Motivul pentru care doi soți au fost înmormântați pe pista unui aeroport din Georgia
Cum s-a produs accidentul din Timiș
„O femeie, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Jebel, iar la o intersecție nedirijată cu o altă stradă secundară din localitate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 21 de ani.
În urma impactului au fost răniți trei pasageri din autoturismul condus de femeie, respectiv un băiat în vârstă de 12 ani și două femei în vârstă de 24 si 47 de ani.
Englezii l-au descoperit pe românul ”miliardar de care n-ai auzit”, care e mai bogat decât Ronaldo și Messi la un loc
Cele trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” , au transmis reprezentanții IPJ Timiș.