Şpăgi la Spitalul din Târgu Jiu, mai multe cadre medicale au fost reţinute. Miercuri, 10 ianuarie, procurorii Direcției Generale Anticorupție au efectuat mai multe percheziții în județul Gorj. Vizate sunt patru cadre medicale cercetate pentru luare de mită, înșelăciune și fals intelectual.
Şpăgi la Spitalul din Târgu Jiu. Patru cadre medicale au fost reținute
Este vorba despre doi medici, o asistentă și o infirmieră. Cercetările au fost desfășurate la cabinetele medicale de Eliberare de documente pentru pensionări anticipate și pe caz de boală, transmit procurorii.
Potrivit cercetărilor, capul rețelei ar fi un medic din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj. Acesta examina persoanele care solicitau să fie pensionate. Totodată, medicul elibera decizii în acest sens.
S-a stabilit că în perioada 3 iulie 2023 – 8 august 2023, medicul ar fi primit șpagă de la 75 de oameni care solicitau să fie pensionați pe caz de boală. Sumele cerute, între 400 și 1.000 de lei, erau puse în plicuri. Apoi, erau introduse printre actele dosarelor respective.
Pe lângă bani, medicul ar fi primit și diverse produse. În schemă era implicată o infirmieră de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, care juca rolul de intermediar între persoanele dispuse să ofere mită și medici.
Unul dintre medici și-a achiziționat trei apartamente
De altfel, o asistentă medicală ajuta în activitatea infracțională, primând la rândul său bani și bunuri. Mai mult, medicul care a format această rețea, și-a cumpărat trei apartamente din mita primită.
După ce a stat nevinovat la închisoare timp de 44 de ani, un bărbat a aflat cu cât va fi despăgubit
„S-a reținut, totodată, că în perioada 2016 – 2022 suspectul EIA a conceput și pus în aplicare o schemă infracțională de schimbare și transfer de bunuri. De disimulare a provenienței reale a sumelor de bani pe care le-a folosit pentru achiziția a trei imobile tip apartament. De spălare a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, folosind membrii familiei sale.
Aceștia fiind oficial finanțatorii achizițiilor celor trei apartamente cumpărate de soția suspectului EIA în anii 2017, 2018 și 2022, familia suspectului plătind în total 240.500 de euro și 230.005 lei”, au transmis procurorii.
”Corecție!” Salariul enorm pe care Radu Drăgușin îl are, de fapt, la Tottenham
Totodată, medicul era cel care întreținea întreaga familie și „a efectuat depuneri în numerar în conturile sale bancare în cuantum de 150.906 lei pentru care nu au fost identificate documente justificative” . În același caz, un alt medic oftalmolog este cercetat pentru aceleași fapte.
Procurorii susțin că acesta făcea referate de specialitate, întocmite în fals și aplica în fals parafa și semnătura pe documentele medicale. În schimb, medicul obținea mită de la pacienți. Cele patru cadre medicale au fost reținute de oamenii legii.