Două spectatoare, aflate în primul rând la piesa Hamlet la Teatrul Național Cluj, au fost surprinse… mâncând șaorma: “Au așteptat să se facă întuneric în sală”

Foamea de cultură le-a făcut poftă de şaorma. Două clujence prezente la punerea în scenă a spectacolului “Hamlet”, pe scena Naţionalului din Cluj-Napoca, au fost surprinse mâncând şaorma chiar în timpul piesei.
“Dacă spectatorii dau dovadă de prostie cronică, e corect să întrerupi spectacolul”
Problema e că respectivele doamne nu au fost văzute numai de spectatorii din jur, dar ele au reuşit să se facă de râs şi în faţa actorilor de pe scenă. De altfel, chiar unul dintre protagoniştii spectacolului le-a dat în vileag.
Actorul Cristian Grosu, cel care îl joacă pe însuşi Hamlet, le-a văzut pe femei cum înfulecau pe furiş, în timp ce el se pregătea să-şi facă intrarea regală pe scenă.
“Coincidență sau nu… pe când jucam Hamlet la TNC, două domnişoare (trecute) care stăteau în primul rand, chiar după începerea spectacolului, au început sa manance shaorma. (Credeţi-ma că nu e o glumă) cu de toate.
Probabil au așteptat sa se faca întuneric în sală… Pentru că personajul meu intră din sală, printre spectatori, am reușit să le atrag atenția” , a mărturisit actorul Cristian Grosu.
În continuare, acesta a fost mult mai acid cu privire la astfel de atitudini şi manifestări lipsite de respect ale spectatorilor, fiind de părerea că în astfel de situaţii spectacolele ar trebui întrerupte.

3 bărbați din Argeș au fost filmați când făceau sex cu o femeie într-un bar, în văzul tuturor. Acum sunt reținuți pentru viol

“În orice caz, gestul lor, gestul de a manca într-o sala de spectacole mi se pare de un extrem prost gust. Nu mai vorbesc despre ținuta, telefon mobil, s.a.m.d. Mi se pare mai mult decat corect sa intrerupi un spectacol, dacă spectatorii dau dovada de prostie cronică” , a mai spus Cristian Grosu.
Dezvăluirile actorului clujean i-au făcut şi pe alţii, inclusiv spectatori, să povestească situaţii similare petrecute în timpul unor spectacole.

Mesajul jucătorului de la FCSB pentru soția sa, după ce a fost șantajat cu o sumă imensă ca ea să nu afle că a înșelat-o

“Am fost recent la opera București. Erau în spate nişte domnișoare care tot actul 1 au foșnit prin pungi și au clefăit, iar la pauză au fost luate la rost de cei din jur. Spre ‘cinstea’ lor s-au abținut să mai bage la maț” , a scris un utilizator, pe Reddit.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *