Un nou caz Elodia, în Vâlcea. Soția profesorului dispărut în 2020 a picat testul detectorului de minciuni

Soția profesorului dispărut în urmă cu mai bine de trei ani a fost plasată sub control judiciar și nu mai are voie să părăsească județul Vâlcea, până la finalul lunii ianuarie.
Procurorii cred că soția și fiul l-au ucis pe profesor și i-au ascuns cadavrul
Atât ea cât și fiul ei cel mare sunt suspectați că l-au ucis pe profesor și i-au ascuns cadavrul. Victima Marian Claudiu Bălan, avea o relație proastă cu soția lui, care a și finalizat divorțul, la trei luni după declararea dispariției.
În dosarul instrumentat de procurorii vâlceni apare declarația profesorului de șah al fiului cel mare al cuplului, care susține că în familia Bălan a existat un conflict, iar fiul mai mic a ridicat cuțitul la tatăl său.
“În luna aprilie a anului 2020, a fost sunat de băiat, care plângea şi i-a spus că fratele său mai mic a pus mâna pe un cuţit şi a intervenit în momentul în care părinţii se certau. Referitor la acel conflict, i-a mai relatat faptul că tatăl său l-a dat afară pe fratele cel mic şi l-a certificat ca nemaifiind fiul său de atunci, astfel încât el a intervenit cumva şi a aplanat conflictul.
Martorul a relatat că, fiind contactat a doua zi de inculpat, acesta i-a spus că tatăl său a plecat de acasă şi că-i pare rău, devenind şi mai introvertit, fără însă ca, de la acea dată să mai poată avea o discuţie referitoare la tatăl său sau la împrejurările dispariţiei acestuia de la domiciliu”, se arată în dosarul ”Elodia 2”, așa cum a fost deja numit de presă.
Femeia a fost supusă testului poligraf
Declarația martorului este contrazisă de soția profesorului, care spune că aceasta este singura probă din dosar împotriva ei și a fiului său.

VIDEO Un șofer a fost încătușat de polițiști pentru că a refuzat să părăsească coada de mașini de la McDonald’s din Suceava

“Ancheta este în desfăşurare şi are la bază declaraţia mincinoasă a fostului antrenor de şah, care din răzbunare, pentru că Bogdan a renunţat la serviciile lui, a ticluit povestea asta care este total mincinoasă”, a declarat femeia, pentru Antena 3.
Potrivit sursei citate, soția profesorului Bălan a picat testul poligraf. La patru din întrebările relevante din dosar, răspunsurile femeii au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Veste uriașă pentru Cristi Tănase, la câteva zile după ce a fost prins drogat la volan

Întrebările au vizat uciderea și ascunderea cadavrului lui Marian Claudiu Bălan, iar soția profesorului a răspuns negativ la fiecare din ele.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *