Noi detalii despre victimele cumplitului accident din Satu Mare. Familia care a pierit se îndrepta către o biserică

Victimele accidentului produs pe DJ 109L din Satu Mare erau din localitatea Turț și se îndreptau către o biserică din din Halmeu, relatează presa locală. Pentru trei dintre membrii familiei timpul s-a oprit pentru totdeauna între Băbești și intersecția cu Drumul Național 1C.
Noi detalii despre victimele cumplitului accident din Satu Mare
Cei patru membri ai familiei erau Adventiști de ziua a 7-a. Potrivit unor surse citate de Observator, o soră de credință care se îndrepta spre aceeași biserică a fost martora accidentului, a trecut pe lângă și a ajuns la pastor unde i-a povestit tot ce a văzut.
Familia femeii de 40 de ani, care și-a pierdut viața împreună cu unul dintre copii și bunica acestora, a mai trecut, în urmă cu câțiva ani printr-o dramă. Atunci primul soț al șoferiței a decedat subit în urma unui infarct. Femeia s-a recăsătorit și lucrurile păreau că intraseră pe un nou făgaș, relatează PresaSM.
Doar o tânără, în vârstă de 17 ani, fiica șoferiței, a supraviețuit accidentului și se află internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
”Astăzi (sâmbătă n.r.), în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 109 L, în proximitatea localității Băbești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 40 de ani, din Turț, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care l-ar fi condus, răsturnându-se într-un șanț cu apă.

Un bărbat îmbrăcat în Moș Crăciun care a vrut să coboare cu funia de pe un bloc a căzut de la etajul 24. Copiii lui îl priveau de jos

Din producerea evenimentului, a rezultat decesul conducătoarei auto, a unui minor de 13 ani și a unei femei de 70 de ani, precum și rănirea unei alte pasagere, în vârstă de 17 ani.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Cel mai bogat pensionar român? Câți bani ar încasa Gigi Becali în fiecare lună

La fața locului a ajuns și prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare” , a informat IPJ Satu Mare la scurt timp după tragedie.
O anchetă a deschis și Prefectura Satu Mare. Aceasta are ca obiect investigarea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile firma care se ocupă cu starea șoselelor, care ar fi trebuit să curețe carosabilul.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *