Fotografiile înregistrate de o cameră amplasată la mai puțin de 50 de metri de locul tragediei arată cum, puțin înainte de ora 16.00, în zona clădirii se formează un nor mare de praf.
Momentul prăbușirii internatului din Odorheiu Secuiesc, în imagini
Conform orei care apare pe imaginile capturate de camera de supraveghere respectivă, tragedia s-a petrecut cu un minut înainte de ora 16.00 a zilei de 18 decembrie.
O cameră de supraveghere a surprins momentul prăbușirii peretelui Sursa: Brasov.net
În urma prăbușirii de luni, patru tineri au fost prinși sub dărâmături, trei fete și un băiat. David, tânărul care ar fi împlinit 18 ani de Crăciun, nu a putut fi salvat, în ciuda eforturilor echipajelor de intervenție.
Tânărul a fost condus joi pe ultimul drum de părinți şi prieteni. Potrivit surselor Observator, băiatul vorbise cu părinții la telefon cu câteva minute înainte de nenorocire.
Mama lui, asistentă la spitalul din oraș, a aflat printre primii despre prăbușirea clădirii. Și-a sunat fiul, însă acesta nu a mai răspuns. Femeia a ajuns la fața locului cu una dintre ambulanțele chemate în ajutor.
Două din fetele rănite în urma prăbușirii clădirii au fost externate. Medicii spun că au nevoie de consiliere psihologică. A treia fată de 17 ani este în continuare în stare critică.
David Kozak, studentul care a ucis 15 oameni în Praga, voia să devină un criminal în masă: Întotdeauna am vrut să ucid și să mă sinucid
Patronul firmei de construcții, cercetat în libertate
Instanța a decis ca patronul firmei care făcea lucrări la clădirea internatului să fie eliberat și cercetat sub control judiciar, măsură impusă pentru 60 de zile. Acesta a fost chemat vineri la locul tragediei pentru a da explicații anchetatorilor.
Laszlo Szilveszter Sandor (administrator și acționar unic al SC Lareno – Fa SRL- firma executantă a proiectului) este acuzat că ”a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect” .
Gestul neașteptat făcut de Gigi Becali, când a văzut cine îl așteaptă în fața palatului
Acesta ar fi cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației (la peste 2 m), deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susțin surse citate de Adevărul.