În toamna acestui an, Metrorex a acordat un contract public pentru servicii de pază în valoare de 36 milioane de euro, pentru o perioadă de 36 de luni. Asta înseamnă că, pentru următorii trei ani, compania din subordinea Ministerului Transporturilor va plăti lunar un milion de euro pentru serviciile de pază.
Cât costă paza la metroul bucureștean
La începutul acestui an, Metrorex a publicat pe platforma Seap de achiziții publice un contract pentru achiziția de servicii de pază pentru o perioadă de 36 de luni. Contractul a fost atribuit prin licitație publică la finalul lunii septembrie a acestui an. Inițial, valoarea totală a contractului a fost estimată între 183,8 și 191,3 milioane lei, însă a fost atribuit pentru suma de 181,58 milioane lei.
„Se va incheia un contract având ca obiect achiziţia serviciilor de pază, intervenţie şi transport valori prin societăţi specializate pentru staţiile, trenurile, depourile şi obiectivele din reţeaua metroului, pentru o perioadă de 36 de luni, pentru un număr de 8.295.336 ore” , se arată în anunțul din platforma de licitații publice.
Suma de 181 milioane lei echivalează cu puțin peste 36 milioane de euro, ceea ce înseamnă că lunar Metrorex plătește circa un milion de euro pentru serviciile de pază. Această sumă trebuie să acopere salariile agenților de pază care sunt în trenurile de metrou și în stații, în condițiile în care Metrorex operează peste 80 de trenuri, iar întregul sistem are peste 60 de stații.
Suma de 5 milioane lei lunar poate mărea mare, însă, raportată la bugetul Metrorex de 2,8 miliarde de lei din acest an, este una cu adevărat minusculă. Pe de altă parte, o sursă importantă de venituri a Metrorex o reprezintă subvențiile de la bugetul public, subvenții ce pentru acest an au fost stabilite la 784 milioane lei în bugetul companiei.
Dacă ne gândim la veniturile companiei din vânzarea călătoriilor de metrou, în condițiile în care un abonament lunar costă circa 18 euro, asta înseamnă că Metrorex trebuie să vândă peste 55.000 de abonamente lunare doar pentru acoperirea costurilor cu paza. La fel, dacă ne gândim la costul unei călătorii de 3 lei, asta înseamnă că Metrorex trebuie să vândă 1,6 milioane de călătorii pentru a acoperi doar aceste costuri. Metroul bucureștean transportă în medie circa 500.000 de persoane zilnic, în anul 2022, numărul total al călătorilor a fost de 130,3 milioane.
VIDEO Președintele Europol s-a dus în port cu 100.000 de euro și a cumpărat 1 kg de cocaină. „Am plecat cu pachetul pe bord”
Experții în domeniul transporturilor sunt de părere că în acest caz vorbim de costuri de oportunitate. Teoretic, Metrorex ar putea renunța complet la agenții de pază din trenuri și chiar stații, așa cum se întâmplă în multe orașe europene, mai ales că în țara noastră nu există neapărat un risc ridicat de terorism, nu că acești gardieni au rolul de a opri astfel de acte. Pe de altă parte, e clar că în prezent metroul bucureștean este unul extrem de sigur și civilizat, lucru la care contribuie fără îndoială și agenții de pază prezenți în stații și trenuri. Aceștia susțin încă că un mijloc de reducere a acestor costuri ar putea fi introducerea camerelor în trenuri, la fel ca în autobuzele STB.
„Probabil că aceste contracte se fac pentru a se evita distrugerile, să nu se deseneze pe trenuri, și pentru prevenție de furt. Acum, singurul mod de a vedea cât de eficient e acest întreg sistem de pază e să stai un an fără, și să vezi cât ți-a crescut gradul de distrugere, ce spun călătorii despre siguranța călătoriilor, furturi, etc.. Dacă ne gândim la doamne, domnișoare care călătoresc singure, cred că este important pentru siguranța lor să existe acești agenți de pază în trenuri. Traficul la metrou la noi este totuși civilizat.
Andreea Bălan a dezvăluit ce i-a spus Victor Cornea la prima întâlnire: ”A contat foarte mult”
Dacă ne gândim la întreg bugetul Metrorex suma nu este mare, mai ales dacă ne gândim la câte trenuri și câte stații sunt. Noi am spus-o de mai multe ori, ar trebui mai multe camere, nu doar în stații, ci și în trenuri, la fel cum sunt și pe STB”, a declarat, pentru FANATIK , Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura.
Cine a câștigat contractul de pază la Metrorex
Contractul de 36 de milioane euro pentru serviciile de pază de la Metrorex a fost câștigat de către o asociere de trei firme din domeniu. E vorba de firmele Senzor Guard Security, Akyle Security și Tetra Sistems Guard. Prima dintre aceste firme, Senzor Guard, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 11 milioane lei, pierderi de 335.000 lei și circa 750 de angajați. Firma funcționează din 2009.
Tetra Sistems Guard a fost înființată în anul 2018, iar anul trecut a reușit deja să ajungă la un profit de peste un milion de lei, la o cifră de afaceri de 8,1 milioane lei. Compania are circa 650 de angajați. Akyle Security funcționează și ea din anul 2015, iar anul trecut a reușit să obțină un profit de peste 700.000 lei la o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei.
Licitație Seap contract paza Metrorex
Dintre cele trei firme, ultima dintre ele a mai câștigat în anul 2019 un contract pe un an cu Metrorex pentru servicii de pază. Valoarea contractului în acel an a fost de 46 milioane lei, sau 15,68 lei pe oră, cu tot cu TVA. (Contractul câștigat în acest an a fost făcut la un preț de 21,88 lei pe oră). Firma a fost în atenția publicului după ce în ultimii ani a câștigat mai multe contracte cu instituții publice, livrând servicii pentru Administrația Domeniului Statului, Universitatea Politehnică, Ministerul Culturii, Administrația Cimitirelor, Complexul Sportiv Național Lia Manoliu sau Poșta Română.
În anul 2016, presa a scris despre un contract de pază, câștigat de firmele Akyle Security și SC Nei Divizia de Securitate SRL prin atribuire directă pentru paza aeroporturilor din București. Contractul se ridica la 1,3 milioane lei, și era oferit cu doar câteva zile înaintea alegerilor din acel an.
Unul dintre cele mai recente contracte câștigate a fost în vara acestui an, încheiat cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru paza a 21 de obiective. Valoarea totală a contractului a fost de 14,3 milioane lei, cu tot cu TVA.
Unul dintre patronii firmei Akyle Security este avocatul Robert-Constantin Ionescu, fost viceprimar al Capitalei între 2008 și 2009 (an în care face și cursuri la Colegiul Național de Apărare) și președinte al Agenției de compensare pentru achiziții de tehnică specială în anul următor. „Prin Akyle Security am dorit să schimbăm în mod esenţial felul în care este percepută piaţa de pază şi securitate din România. Compania este prima de acest tip din ţară care nu mai este condusă de bodyguarzi ori de persoane cu experienţă limitată în domeniu, ci de o echipă managerială formată din intelectuali cu o vastă experienţă profesională în securitate, drept şi management” , declară acesta într-unul din articolele publicitare apărute în presă de-a lungul timpului.
Numele său apare și în dosarul achiziției de măști sanitare Unifarm, iar o investigație a celor de la Rise Project arăta că unul dintre acționarii companiei este Constantin Pitcovici de 81 ani, tatăl lui Petru Pitcovici, consilier juridic la aceeași firmă. Acesta din urmă este fost comisar-şef la Direcţia Generala Anticorupţie, arestat în dosarul lui Puiu Popoviciu pentru că ar fi încercat să convingă un polițist judiciar din DNA să greșească actele urmăririi penale în dosar, infracțiune pentru care a primit doi ani de închisoare cu suspendare în 2017. Cu un an înainte fusese reținut și de DIICOT, bănuit că ar fi sifonat informații dintr-o anchetă de trafic internaţional de droguri și ar fi avertizat un om de afaceri că era filat.
Metrorex se îndreaptă spre pierderi
În ciuda problemelor financiare, Metrorex a reușit să încheie anul trecut cu un profit de 2,5 milioane lei, la venituri de 1,6 miliarde. Totuși, din această sumă, doar subvenția de la stat a fost de 872 milioane lei. Anul acesta, compania are un buget, votat abia în luna mai, de 2,85 miliarde lei, venituri totale. Din această sumă, subvenția de la bugetul de stat se ridică la suma de 784,7 milioane lei.
Din prognoza bugetară, reiese că Metrorex se așteaptă la o pierdere de 300 milioane lei anul acesta. Compania are aproape 5.000 de salariați, iar salariul mediu al angajaților la metrou este de 12.500 lei. Pentru salarii, au fost alocați circa 878 milioane lei, puțin mai mult decât bugetul pentru investiții, care s-a ridicat la 844 milioane lei.
Execuție bugetară Metrorex, Semestrul III
Execuția bugetară pe trimestrul al treilea, deci la finalul lunii septembrie, arată că Metrorex avusese venituri de 956 milioane lei, dintre care 568 milioane, subvenție de la bugetul de stat. Veniturile au fost mult sub cele prognozate, de 2,4 miliarde, însă compania a reușit să-și reducă cheltuielile de exploatare, de la 2,7 miliarde estimat la doar 1,03 miliarde.
Astfel, după primele nouă luni ale anului, deși compania estimase că va opera o pierdere de 238 milioane lei, a reușit să reducă această sumă la doar 79,5 milioane.