O femeie de 75 de ani din Prahova, care suferise un AVC, plimbată între spitale timp de 35 de ore. La Ploiești, nu s-a găsit un neurolog

Caz incredibil în Prahova, acolo unde o femeie de 75 de ani, care suferise un atac vascular cerebral (AVC) a fost lăsată să aștepte la Unitatea de Primiri Urgențe, timp de 24 de ore. Ulterior, femeia a fost luată cu o ambulanță privată, plătită de soțul acesteia, și trimisă la București.
Soțul femeii care a făcut AVC: ”După 24 de ore la urgență, mi-au spus că nu va veni niciun neurolog”
Întâmplarea a avut loc pe data de 2 decembrie 2023, la o zi după ce soții Eremie au ajuns la SJU Ploiești.
”Soția mea, Dorina Eremie, în vârstă de 75 de ani, a fost adusă inconștientă, în dimineața zilei de 1 decembrie, la UPU Spitalul Județean Ploiești, cu AVC. Nici un neurolog nu a fost prezent pentru tratament și internare, au trimis-o cu salvarea la Târgoviște pentru vreo doua ore, unde a fost consultată de un neurolog și trimisă înapoi la UPU Ploiești.
După 24 de ore la camera de gardă, adică pe 2 decembrie dimineața, mi s-a spus că nici un neurolog nu va veni și ca internarea nu i se poate face. Nu a fost contactat Bucureștiul deși la Obregia locuri erau. Nu mi s-a propus nimic… Eu, aparținător, soțul pacientei, sunt în vârsta de 80 de ani și nu am primit nici un sprijin medical sau moral”, a dezvăluit soțul femeii, potrivit observatorulph.ro.
Șeful spitalului din Ploiești: ”E o tragedie, dar nu am soluții”
Bărbatul susține că a fost obligat să semneze pe propria răspundere că o ia pe femeie din UPU, că plătește o ambulanță privată și că o duce la București, la Institutul Național de Neurologie.
Până la urmă, bătrâna a ajuns să fie consultată de un neurolog, la 35 de ore de la declanșarea AVC-ului. Ea se află, în prezent, sub tratament de recuperare.

Poliția a aflat după 44 de ani cine este tânăra cu unghii roșii omorâtă și aruncată pe câmp. Plecase de acasă ca să-și caute tatăl

Managerul SJU Ploiești a confirmat informația, dar susține că nu are ce să facă, pentru că posturile sunt blocate.
”E o tragedie, dar nu am soluții. Posturile sunt blocate și la fel vor fi și la anul. Cu cine să mă lupt eu” , a declarat Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean din Ploiești.

Gigi Becali s-a trezit cu canalizarea spartă și apoi acoperită cu beton: ”Hal de oameni”. Cum a acționat

Medicul a explicat că are nevoie de șapte neurologi, însă are doar trei, din care unul se află în concediu medical, iar altul e scutit de la gărzi.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *