Încă un elev s-a aruncat de la etajul școlii, în timpul orelor. Este al patrulea caz de acest fel petrecut în România, în ultimele trei zile

Potrivit primelor informații, incidentul s-ar fi produs la o unitate de învățământ bine cotată din București. Ar fi vorba de școala privată King George International School din Sectorul 6.
Un elev de 11 ani a căzut de la etajul al treilea al unei școli din București
Copilul s-ar fi aruncat intenționat în gol, copleșit de volumul foarte mare de materie de la școală, scrie stiripesurse.ro. Băiatul a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu.
”Azi, 14.12.2023, în jurul orei 13:50, prin SNUAU 112, s-a sesizat faptul că un elev al clasei a V-a B din cadrul King George International School, din sectorul 6, s-a aruncat de la etajul trei al unității de învățământ.
Va fi transportat la spitalul Grigore Alexandrescu. Minorul, în vârstă de 11 ani, se află în stare conștientă, la acest moment” , au transmis surse medicale pentru romaniatv.net.
Băiatul va rămâne internat în spital, unde va fi supus mai multor investigații. A ajuns în unitatea medicală cu politraumatism la nivel toracic și fractură de umăr.
”Copilul de 11 ani căzut de la înălțime este conștient, cooperant, cu politraumatism la nivel toracic și fractură de umăr. În acest moment este în investigații. Va rămâne internat.

Cauza morții actorului Andre Braugher a fost dezvăluită. Starul din „Brooklyn Nine-Nine” avea 61 de ani

În acest moment, copilul este supus mai multor investigații. Anumite traume se pot acutiza sau se pot complica mai târziu” , a declarat pentru Adevărul purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru.
Fenomen îngrijorător
În ultimele zile a avut loc o serie de incidente similare. Alte două adolescente s-au aruncat de la înălțime: o fată de 11 ani din Iași și o altă tânără de 14 ani din Zalău. Din fericire, cele două fete au supraviețuit.

Miliardarul cu 46 de ani mai în vârstă sau un super job la Paris? Romina Gingașu: “Am ales cu inima!”

Nu acesta a fost deznodământul pentru două eleve de 15 ani din Uricani, care s-au aruncat de pe ruinele unei fabrici din Lupeni și nu au mai putut fi salvate de echipele de prim ajutor.
Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că, de multe ori, aceste gesturi extreme pornesc fie din familie, copiii fiind afectați pentru că nu primesc atenția și iubirea necesară a părinților, fie de la nevoia de apartenență într-un grup de prieteni.
”Problemele pornesc din familie, contează relația dintre părinți și copiii lor, contează valorile pe care copiii le au, contează enorm iubirea și atenția pe care o primesc copiii din partea părinților, modul în care sunt validați.
Este necesar să fim atenți la copilul nostru, să vedem care sunt nevoile lui, să îl cunoaștem, să nu punem presiune pe el. Presiune se pune și la școală, profesorii le cer foarte mult elevilor, chiar materiile sunt cu un grad de dificultate mare, iar cerințele sunt ridicate.
Paradoxal, deși avem toate condițiile să fim fericiți, suntem mai nefericiți, pentru că nu se ține cont de latura emoțională, totul se raportează la nevoie cognitivă și la partea materială” , a explicat pentru BZI Elena Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut.
Adolescența debutează mai devreme
Specialistul a mai explicat și că adolescența debutează mai devreme, de la 10-11 ani, iar nevoia de a fi acceptați în grupul de prieteni îi face să comită tot felul de gesturi extreme.
”În primul rând, este vârsta și specificul psihologiei acestei perioade. Marea majoritate a psihologilor numesc adolescența ca fiind o problemă, pentru că, acum, adolescența nu mai este de la 14-15 ani, ci de la 10-11 ani, iar copii încep să își pună tot felul de întrebări.
De exemplu, ei se desprind de relația cu părinții și se întreabă ce așteptări au părinții de la ei și se extinde nevoia de cunoaștere într-un context mai larg al societății.
Apare nevoia unui grup de prieteni și pentru ei contează mult cum sunt văzuți de ceilalți, mulți încep să fumeze, să bea, ba chiar își încep viața sexuală foarte devreme, tocmai pentru a fi acceptați de un grup de persoane.
Simt nevoia de a fi validați, acceptați, am întâlnit mai mulți adolescenți care au recurs la gesturi extreme tocmai pentru că nu erau acceptați de alții” , a mai explicat Elena Angela Roșcan.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *