Arhiepiscopia Tomisului este asociat unic într-un business cu pompe funebre, care are sediul în Constanța. ÎPS Teodosie a încercat de-a lungul timpului să facă performanță în domeniul economic, asemenea Preafericitului Daniel, care a ridicat un adevărat imperiu la Patriarhia Română.
ÎPS Teodosie vrea să devină lider de piață
În urmă cu șapte ani, ÎPS Teodosie a intrat într-o afacere cu sicrie și îmbălsămări, după ce Arhiepiscopia Tomisului a deschis un SRL, având obiect principal: ”activități de pompe funebre”.
Lumina Servicii Funerare SRL are sediul la Palatul Arhiepiscopal din Constanța, având punct de lucru în Strada Trandafirului nr 42. Aici, la parterul unui bloc, se află Casa Funerară Sfântul Andrei, care funcționează non-stop și oferă servicii complete, de la coroane, sicrie și transport, până la eliberare certificate de deces, îmbălsămare și chiar consiliere psihologică. De asemenea, firma mai are un punct de lucru în localitatea Lumina.
Încă de la inaugurare, firma de pompe funebre urma să devină lider pe piața locală, după ce Teodosie a dat ”ordin pe unitate” ca toate parohiile importante din județ să afișeze panouri publicitare pentru firma Arhiepiscopiei, potrivit dezvăluirilor făcute de jurnaliștii constănțeni.
Cifre modeste pentru afacerea arhiepiscopiei
Lumina Servicii Funerare SRL a avut, totuși, venituri modeste, care au mai crescut ușor în timpul pandemiei. Astfel, în 2020, cifra de afaceri a societății a crescut la 175.730 de lei (de la 115.230 lei, în 2020). În anul următor, veniturile au rămas cam la același nivel (179.430 lei), iar în 2022 (ultimul declarat la Ministerul Finanțelor) au scăzut la 97.330 lei.
În ceea ce privește profitul, firma a început cu stângul, înregistrând o pierdere de 2.000 de lei, în primul an de activitate, iar în prezent este pe plus cu 32.878. Pe hârtie, societatea are un singur angajat și datorii de 2.611 lei. Administratorul societății este preotul constănțean Paul Parlică.
Cauza morții actorului Andre Braugher a fost dezvăluită. Starul din „Brooklyn Nine-Nine” avea 61 de ani
Spre comparație, firma de pompe funebre a Patriarhiei Române, Chivotul Mare SRL, a încheiat anul 2022 cu 3.326.619 lei și un profit net de 1.043.619 lei, adică mai mult decât încasările obținute de Teodosie de la înființarea societății controlate de Arhiepiscopia Tomisului.
Hotelul din Suceava produce un milion de lei pe an
ÎPS Teodosie a mai fost implicat, de-a lungul timpului, în diverse business-uri, însă cele mai multe dintre ele s-au dovedit neperformante. Cea mai bănoasă afacere este, totuși, complexul turistic Dorna Arini din județul Suceava, administrat de fundația ”Sfinții Pricopie și Elisabeta”, fondată de Teodosie (numele fundației vine de la cel al părinților arhiepiscopului).
Miliardarul cu 46 de ani mai în vârstă sau un super job la Paris? Romina Gingașu: “Am ales cu inima!”
Fundația a avut, în anul 2022, încasări de peste un milion de lei, și un profit de doar 6.526 de lei. De la înființare, în urmă cu 12 ani, hotelul de trei stele din Suceava a produs mai bine de două milioane de euro.
În urmă cu doi ani, Teodosie a declarat că nu el este proprietarul complexului turistic, deși recunoaște că el l-a ctitorit. De asemenea, ÎPJ Teodosie a mai subliniat că are doar o funcție onorifică în fundația care deține hotelul și anexele acestuia.
ÎPS Teodosie este la al treilea dosar la DNA
Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, este unul dintre cei mai influenți dar și controversați lideri din Biserica Ortodoxă Română. Cercetat într-un dosar de mită, instrumentat de DNA, Teodosie a fost criticat în mai multe rânduri de Patriarhul Daniel, care a spus despre el că are obiceiul de a crea ”probleme de natură administrativă, economică și de disciplină canonică și educațională”.
ÎPS Teodosie a mai fost cercetat penal și în trecut, în două dosare DNA: unul referitor la obținerea unor fonduri europene, iar celălalt pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.